Curios este ca ma tot gandeam cu o saptamana inainte la cafeneaua
Serendipity la care care nu mai fusesem de mult si la lucrurile minunate care
mi se intamplasera acolo. Si parca tanjeam dupa o noua experienta din care sa
am ce invata. Si intr-o buna zi am primit o invitatie de la o prietena de pe
Facebook pentru a participa la acest seminar. Venea ca un raspuns atat la
gandurile mele cat si la nevoia pe care o am de la « lucra » la
imbunatatirea acestui aspect al vietii mele. Universul lucreaza bine,
exact la tanc. In acea zi eram libera in intervalul orar in care trebuia sa fiu
acolo asa ca m-am hotarat imediat sa merg.
Pe acest blog nu-mi propun sa fac politica si incerc sa ma tin departe de
chestiunile astea. Insa nu ma pot abtine sa nu am niste luari de pozitie in
calitate de cetatean, vietuitor in sectorul 4 al Bucurestiului. Acest sector
este administrat de primarul Piedone, pe care il cunoaste toata lumea, aflat,
din pacate, la al doilea mandat.
Azi i-am facut safteaua
bicicletei noi. Cam era si timpul sa
fac prima primbare oficiala dupa aproape 2 luni de uitat la ea si sters din
cand in cand praful.
Prima data cand am vazut afisul
expozitiei m-am bucurat mult pentru ca in sfarsit am ocazia sa vad niste statuete
pe care imi doream de foarte mult timp sa le vad, despre care am citit si vazut
documentare. Am senzatia ca va mai trece ceva timp pana voi ajunge in China,
desi este un must pe harta destinatiilor mele de vizitat in aceasta viata, asa
ca vorba cantecului daca nu merge Mahomed la munte vine muntele la Mahomed. M-am bucurat nespus de aceasta nesperata
ocazie de a le vedea la Bucuresti.